In memoriam Olimpia Bratu

”Mă leagă de Olimpia o mare admirație, prietenie și prețuire. Spun că mă leagă, pentru că încă procesez și mi-e greu să accept dispariția ei prematură. Am revizuit în ultimele zile corespondența dintre noi, mesajele de whatsapp, messenger, emailurile, scurtele mesaje text. A fost o prezență constantă în viața mea profesională și refuz să accept că nu mai e. Am cunoscut-o pe când lucram în programul național Biblionet. Împreună cu Paul Baran și alți colegi din echipă tocmai aflaserăm că la Biblioteca Județeană din Gorj a câștigat de curând un concurs pentru postul de manager o doamnă care venea din afara sistemului de biblioteci și eram curioși să o cunoaștem. A fost încă de la început, cel puțin pentru mine, o gură de aer proaspăt. Era greu să nu faci click când o întâlneai pe Olimpia. Zâmbea larg, dar timid, vorbea parcă abia auzit, dar când începea să-ți prezinte ideile era imposibil să te oprești din ascultat. Și avea idei, era incredibil de creativă, rezolva probleme și nu se temea să încerce lucruri noi. Aveam o mantră în echipă: dacă vrei să încerci ceva nou, sun-o pe Olimpia. Dacă ea nu acceptă, nimeni altcineva nu o va face. Era gata mereu să pornească cu tine în orice aventură a învățării. Datorită ei, am inclus Biblioteca Județeană Gorj în toate proiectele pilot, în toate inițiativele de inovație pe care le-am avut. Pentru că doamna Olimpia Bratu era la fel de deschisă, curioasă și cu un dram de nebunie – așa cum eram și noi. A fost o potriveală care ne-a ținut împreună și după finalizarea programului Biblionet. Am avut-o alături pe Olimpia când am re-pornit motoarele Fundației Progress. Ne-a ajutat pe noi ca organizație când ne-a fost mai greu, ne-a susținut cu sfaturi, am ținut traininguri și am realizat, din câte știu, singura cercetare locală cantitativă și calitativă referitoare la consumul cultural la nivel de județ din România. Datorită ei și cu ea. Cred că n-a fost an în care să nu ne vedem personal, măcar o dată. Iar de vorbit am făcut-o de fiecare dată când ea, sau eu, identificam articole, cărți sau idei despre care credeam că ne-ar fi inspirat. Olimpia a fost mentorul nostru organizațional și prietena mea. Olimpia era dedicată, perseverentă și o bună profesionistă. O femeie delicată și elegantă. Avea mereu cei mai frumoși pantofi. Trăia și respira pentru binele bibliotecii pe care o conducea, investea enorm în oameni și comunitate. Nici nu vreau să știu ce e în sufletul colegilor ei. A fost un lider iubit și respectat. Ne-am văzut ultima dată personal la Conferința ANBPR în toamna anului trecut. S-a ținut la Târgu Jiu. Era mândră, pentru că realmente a ridicat sus ștacheta, prin invitați și nivelul participării. I-am scris ultimul mesaj pe 2 februarie. Pe 28 februarie seara am aflat că nu mai este. Nu pot descrie senzația din acel moment. Am simțit că cineva mi-a tăiat o bucată de suflet. Ea ne cunoștea pe toți, noi ceilalți puteam să o cunoaștem mai bine, să-i fim mai aproape. Puteam să-i fiu mai aproape. Iartă-ne, Olimpia că n-am văzut cât de adâncă e valea prin care treci, că n-am fost lângă tine să luminăm puțin întunericul. Și uită-te la noi cu îngăduință de pe steaua unde te odihnești. N-ai plecat, sălășluiești câte puțin în fiecare dintre noi cei pe care i-ai îndrumat, mentorat și inspirat. Îți mulțumesc, draga mea prietenă!”

Camelia Crișan