”Mi-a plăcut anul 2024. Am pornit cu dreptul în ajutarea fetelor din comunitățile rurale pentru a deveni adolescente puternice și neînfricate, am deschis noi cluburi de programare și robotică, am continuat educația financiară a adulților și copiilor din localitățile rurale și mic urbane. Ne-au venit alături parteneri din domeniul corporate, am făcut consultanță pentru companii și organizații non-profit și am strâns la un eveniment memorabil la București bibliotecari inimoși, partenerii noștri întru binele comunitar. Tot la un eveniment de vară la București am strâns femei puternice gata să susțină fete în căutarea sensului și direcției profesionale și personale. Comunitatea Progress a devenit mai diversă și mai vibrantă.

Un kudos suplimentar se cere a fi menționat pentru echipa Fundației Progress care a implementat încă un an, cu succes, proiectul Ucenic Electrician. Implicarea noastră în domeniul educației pentru energie a fost încununat de recunoașterea partenerilor de la DEO, care ne-au încredințat și pentru anul următor destinele electricienilor în devenire din sudul României.

Anul 2024 a fost unul în care, datorită efortului colegelor din departamentul de comunicare, am devenit mai vizibili, iar asta s-a răsfrânt și într-un record al rezultatelor: un număr record de copii care au învățat programare și robotică, un număr record de fete care au devenit neînfricate, un număr record de persoane educate financiar, un număr record de tineri educați împotriva știrilor false, un număr record de alumni ai programelor noastre. În 2024 am bătut recordurile noastre anterioare și asta ne face să fim tare mândri.

Desigur, n-a fost totul excelent: am avut și proiecte scrise și respinse, am avut și acțiuni care au luat mai greu startul, am avut și idei care nu și-au găsit concretizarea în finanțări. Dar orice organizație care trece prin asta devine mai puternică, fiindcă neîmplinirile sunt oportunități foarte bune pentru inovare, de reconsiderare a parcursului, de cârmire către noi orizonturi.  Și, în fond și la urma urmei, nu toate visurile trebuie să se împlinească, ci doar cele care rezistă testului timpului și al perseverenței.

Rămânem dreamers, perseverăm ca doers, unim în continuare idei și oameni pentru binele comun.”, a declarat Dr. Camelia Crișan, CEO Fundația Progress, în deschiderea Raportului Anual 2024, pe care îl poți citi întegral AICI.

De asemenea, varianta în engleză a Raportului Anual 2024 poate fi consultată AICI.

De asemenea, referitor la planurile de viitor, Camelia a mai declarat: ”Pentru anul 2025 ne propunem să inovăm, atât în ceea ce privește metodologii de cercetare în domenii conexe STEM și sustenabilitate / CSR, dar și în traininguri și consultanță.  Urmărim crearea de produse sau servicii care utilizează tehnologii de tip AI. Intrăm într-o epocă în care oamenii și mașinile pot co-crea procese și programe, am pus cărămizile pentru ca zeci de mii de copii ai României să îmbrățișeze cariere STEM. Anul 2025 va fi anul în care trecem de la visuri la programe și aplicații cu ambiția de a vedea un prim start-up realizat de un coder CODE Kids. Va fi un an plin de provocări, unele care vor veni din afara ecosistemului nostru, dar suplețea intelectuală a partenerilor și prietenilor noștri va fi pavăza și suportul pentru vremea rea. Până atunci, în speranța unor vremuri bune, ținem aproape, cu ambiție și curaj!”

Continuăm să contribuim la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a indivizilor și grupurilor vulnerabile și să ajutăm oamenii să fie mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație.

We are Dreamers & Doers United. Implică-te și tu!