Salut, dacă ești un om fain care caută un job nou pe comunicare, noi suntem o echipă faină de ONG care te caută pe tine. Cine știe, poate suntem matchy! Hai să îți povestim. 

Noi suntem Fundația Progress și căutăm o colegă sau un coleg pe comunicare. Suntem un ONG cu experiență din 1996, care pilotează inițiative în domeniul educației și formării și contribuim la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a indivizilor și grupurilor vulnerabile. Suntem cunoscuți pentru cluburile noastre gratuite de programare și robotică pentru copii (CODE Kids) și de empowerment pentru adolescente (Rețeaua Fetelor Neînfricate), pe care le organizăm cu precădere în bibliotecile publice din satele și orașele mici din România și Republica Moldova.

Dacă vrei să afli și mai multe despre noi, ne găsești aici pe website și pe Social Media.

Poziția: Specialist Comunicare & Editare Foto/Video (part-time 6h cu posibilitate de prelungire full-time)

Activitățile tale vor fi:

  • Realizezi tutoriale, materiale video, materiale vizuale pentru proiectele și programele Fundației Progress, inclusiv postări pentru canalele de social media sau alte medii de publicare (grafică – vizual static & video și copy/texte la nevoie);
  • Te ocupi cu fotografierea și/sau filmarea unor materiale video de comunicare și promovare (evenimente, interviuri, video-uri TikTok/Youtube, podcast, etc.);
  • Oferi suport la organizarea de evenimente ale Fundației;
  • Participi la elaborarea de texte privind proiectele și programele Fundației Progress, a planurilor de conținut lunar și te ocupi de community management;
  • Oferi suport la actualizarea informațiilor pe website, la elaborarea și transmiterea newsletterelor;
  • Prezinți planuri de creștere a canalelor de social media ale Fundației – Facebook, Instagram, LinkedIn, Youtube și TikTok;
  • Oferi suport cu privire la datele numerice necesare la raportările către finanțatori sau către alte entități;
  • Te subordonezi Managerului de Comunicare al Fundației Progress și coordonezi ocazional voluntarii pe comunicare.

Cerințe:

  • Studii de licență finalizate
  • Abilități bune de comunicare interpersonală și de prezentare, să fii o persoană comunicativă și deschisă la a interacționa constant cu colaboratori, parteneri, finanțatori, beneficiari
  • Abilități, minimă experiență și maximă pasiune pentru editare foto (Lightroom, Photoshop) și video (CapCut, de preferat și suita Adobe – Premiere Pro și After Effects, DaVinci)
  • Competențe dovedite în grafică postări social media și alte materiale online/offline (Canva)
  • Limba engleză la nivel conversațional e un avantaj
  • Capacitate bună de organizare, planificare și raportare
  • Carnet de conducere categoria B e un avantaj, ne vei face fericiți.

Despre job:

  • Normă de lucru: part-time 6h cu posibilitate de prelungire full-time;
  • Nivel organizațional: junior/upper junior;
  • Program de lucru: la birou în București, cu posibilitatea de lucru de acasă (1 zi pe lună);
  • Salariu lunar fix cu posibilitatea de creștere după 12 luni de la angajare;
  • Concediu conform normelor legale în vigoare;
  • Disponibilitatea de deplasare, ocazional, în afara Bucureștiului – la cluburi, alte evenimente;
  • Facilități: laptop și telefon de serviciu, mașină de serviciu folosită în deplasări pentru interesul organizației.

Data angajare: imediat

Trimite-ne un CV la monica.elena.cotei@progressfoundation.ro și spune-ne de ce te-ai potrivi în echipa #Progress! Abia așteptăm să facem treabă bună împreună. We are Dreamers and Doers United.