All posts by admin

Fundația Progress lansează SROI – un instrument de măsurare a impactului social al investițiilor în comunitate realizate de către companii

  • SROI (Social Return on Investment) cuantifică beneficiile sociale, economice și de mediu ale proiectelor, transformându-le în valori monetare.
  • Instrumentul a fost adaptat de Fundația Progress pe parcursul a 7 ani de experiență în măsurarea și raportarea impactului social.
  • Companiile care doresc să raporteze eficiența investițiilor lor sociale pot accesa începând de astăzi serviciile de consultanță și analiză SROI oferite de Fundația Progress.

Fundația Progress anunță lansarea unui instrument pentru măsurarea impactului social al investițiilor în comunitate: SROI (Social Return on Investment). Acesta este destinat companiilor care doresc să evalueze și să raporteze eficiența investițiilor lor sociale într-un mod sistematic și riguros.

În contextul noii directive a Comisiei Europene privind raportarea de sustenabilitate corporativă (CSRD), companiile care îndeplinesc două din trei criterii – cifră de afaceri netă de peste 40 milioane euro, active de peste 20 milioane euro și 250 de angajați în medie pe parcursul exercițiului financiar – sunt obligate să facă raportări non-financiare începând din 2024. Aceste raportări cuprind mai mult de 1000 de tipuri de date din domeniile mediu, social și guvernanță. În domeniul social, sunt incluse peste 430 de tipuri de date, variind de la politici interne referitoare la forța de muncă până la impactul comunitar al activităților companiei.

Fundația Progress a adaptat pentru România instrumentul SROI (Rentabilitatea SOCIALĂ a Investiției) pe parcursul a 7 ani de măsurare și raportare a impactului social, acumulând o vastă experiență și expertiză în acest domeniu. Analiza SROI cuantifică beneficiile sociale, economice și de mediu ale proiectelor, transformându-le în valori monetare. Acest cadru metodologic atribuie o valoare în bani beneficiilor sociale, economice și de mediu create de o organizație, bazându-se pe analiza cost-beneficiu. Se evaluează astfel măsura în care investițiile cu impact social sunt eficiente din punct de vedere economic, oferind companiilor un raport clar între costuri și impactul generat, facilitând o comunicare eficientă cu stakeholderii.

„Există o cerere tot mai mare pentru mai multă transparență în ceea ce privește raportarea non-financiară din partea consiliilor de administrație, a investitorilor, a societății civile și a organismelor de reglementare. A comunica faptul că ai investit o anumită sumă de bani în proiecte sociale, educaționale sau de mediu aduce cu sine și responsabilitatea față de rezultatele obținute. A spune care este impactul generat de suma investită, a evalua starea inițială și finală a beneficiarilor implicați, a evalua unde a fost cea mai eficientă intervenție denotă GRIJĂ, atât pentru finanțele companiei, cât și pentru comunitățile pe care le sprijină companiile.”, a declarat Dr. Camelia Crișan, Director Executiv al Fundației Progress.

SROI pune accentul pe valoarea creată, traducând beneficiile aduse comunității în valoare financiară. Spre deosebire de ROI (Rentabilitatea Investiției), SROI ia în calcul beneficiile aduse comunității și le traduce în valoare financiară. Prin urmare, permite calcularea unui raport care pune în balanță costurile și rezultatele obținute; de exemplu, un raport de 1:2 arată că pentru fiecare unitate monetară investită, valoarea socială creată este de două unități.

„Fundația Progress evaluează toate intervențiile pe care le face folosind SROI. Avem proiecte cu grad mic de maturitate unde raportul SROI este de 1:1,85 lei, dar și proiecte mature unde SROI este de 1:7,96 lei. Ceea ce înseamnă că la fiecare leu investit, impactul este de aproximativ 2 lei, respectiv 8 lei. În acest fel, noi știm dacă activitățile propuse sunt eficiente în raport cu nevoile grupurilor țintă, iar partenerii noștri au un ordin de mărime al impactului asupra societății pe care-l exercită dincolo de business-ul lor de bază. Acest gen de raportare vine ca răspuns la cerințele de dublă materialitate pe care noua directivă privind raportarea non-financiară le cere de la companii, mai ales în ceea ce privește dimensiunea socială.”, continuă Dr. Camelia Crișan.

Fundația Progress oferă servicii de consultanță și analiză SROI companiilor care doresc să raporteze eficiența investițiilor lor sociale. Aceasta ajută organizațiile să înțeleagă și să maximizeze impactul social al proiectelor lor, oferind un instrument esențial pentru planificarea strategică și evaluarea pe termen lung a inițiativelor.

Pentru mai multe informații despre instrumentul SROI și despre activitatea Fundației Progress, vă rugăm să vizitați site-ul www.progressfoundation.ro.

Despre Dr. Camelia Crișan

Camelia Crișan este doctor în sociologie din anul 2012, cu o teză în domeniul responsabilității sociale a corporațiilor. Camelia este lector universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București. A publicat texte academice la edituri de prestigiu din străinătate, articole științifice și a făcut parte dintr-o echipă de cercetare avansată a unui proiect Horizon 2020. Camelia a adaptat și utilizat pentru prima dată în România metodologia SROI, împreună cu o echipă de consultanți, pentru a veni în ajutorul organizațiilor care doresc să evalueze eficiența și impactul social al proiectelor de RSC.

Pentru mai multe informații, puteți accesa https://bit.ly/CV_DrCameliaCrisan sau o puteți contacta la adresa de email camelia.crisan@progressfoundation.ro

Despre Fundația Progress

Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social, organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.progressfoundation.ro

Ziua Națională a Educației Financiare: peste 4.300 de copii și adulți din zonele rurale, educați financiar de bibliotecare prin Școala de Bani din Bibliotecă. 58 de ateliere desfășurate chiar astăzi.

  • De Ziua Națională a Educației Financiare, BCR, prin Școala de Bani, a organizat cea de-a treia ediție EduFinFest, în parteneriat cu Fundația Progress;
  • Peste 4.300 de adulți și copii din 90 de comunități rurale și mic urbane, din 33 de județe, au învățat, în ultimul an, noțiuni de educație financiară, prin intermediul proiectului Școala de Bani din Bibliotecă, dezvoltat de Fundația Progress, sprijinit de BCR, prin Școala de Bani;
  • 58 de ateliere de educație financiară susținute de bibliotecare au avut loc în comunitățile rurale, în paralel cu EduFinFest desfășurat în București.

BCR, prin Școala de Bani, cel mai amplu program de educație financiară din România, în colaborare cu Fundația Progress, a organizat cea de-a treia ediție a EduFinFest de Ziua Națională a Educației Financiare.

Evenimentul și-a propus să ofere o platformă dedicată educației financiare în România, fiind scoase în evidență rezultatele unui studiu amplu desfășurat în 90 de biblioteci publice rurale și mic urbane din țară, din 33 de județe.

Studiul a fost realizat de Fundația Progress la finalul programului Școala de Bani din Bibliotecă (SBB), o inițiativă prin care copiii și adulții din mediul rural au parte de educație financiară care să îi ajute în managementul propriilor finanțe și dezvoltarea competențelor digitale pentru folosirea serviciilor bancare online.

90 de bibliotecare din mediul rural au fost formate, cu sprijinul BCR, pentru a deveni traineri de educație financiară în comunitățile lor. Bibliotecarele participante au primit instruire și sprijin pentru a putea oferi comunităților rurale informații și sfaturi utile privind gestionarea finanțelor personale, economisirea, investițiile și utilizarea serviciilor bancare online.

Camelia Crișan, CEO al Fundației Progress, și Claudiu Gherman, Managerul de proiect al SBB din cadrul Fundației Progress, au prezentat impactul proiectului în urma căruia copiii și adulții din comunitățile rurale și mic urbane au învățat noțiuni de educație financiară.

Principalele concluzii ale studiului:

  • Peste 4.300 de participanți, atât copii cât și adulți, au înregistrat o îmbunătățire semnificativă a cunoștințelor financiare în urma cursurilor din cadrul proiectului.
  • Au participat copii între 10 – 16 ani și adulți care au învățat noțiuni din cursul dezvoltat de BCR prin Școala de Bani. Atât copiii, cât și adulții și-au îmbunătățit semnificativ cunoștințele financiare după participarea la cursuri.
  • Aceștia au dobândit mai multe cunoștințe la finalul cursului, îl percep ca fiind util și le crește încrederea în capacitatea lor de a lua decizii financiare mai bune.
  • Adulții au învățat:
  • Noțiuni din 2 cursuri ale Școlii de bani: „Relația mea cu banii” și „Echilibrat la cumpărături”.
  • Cum să-și creeze cont pe ghiseul.ro.
  • Care sunt pericolele online: tentative de fraudă electronică, site-uri false, metoda accidentul și furtul de identitate online.
  • Copiii au învățat noțiuni din cursul „Inteligența financiară pentru copii”, dezvoltat de BCR prin Școala de Bani.
  • Proiectul s-a derulat în 90 de biblioteci din mediul rural și mic urbane din 33 de județe, în perioada iulie 2023 – martie 2024, iar studiul a fost realizat în perioada noiembrie 2023 – aprilie 2024.

La evenimentul EduFinFest de la București au fost prezenți 16 beneficiari ai programului, alături de 10 bibliotecare. Printre ele, și Amelia Farcaș, bibliotecară în localitatea Marca, Județul Sălaj, care a împărtășit din experința ei de a face parte dintr-un program de educație financiară și despre cum o vor ajuta noțiunile dobândite să facă alegeri financiare mai sănătoase.

„Munca bibliotecarilor în comunitățile rurale și implicarea acestora în facilitarea serviciilor de educație financiară își arată rezultatele. Proiectul nostru și impactul său, dovedite de prezentul raport de cercetare confirmă și utilitatea și încrederea în viitoarele decizii financiare, pe care le vor lua participanții. Ne arată și o creștere a gradului de conștientizare a situației lor financiare. Susținerea noastră trebuie continuată și extinsă, pentru ca un număr cât mai mare de români, mai ales cei din mediile vulnerabile, să devină mai eficienți, protejați și alfabetizați digitali în interacțiunile lor financiare.”

Claudiu Gherman, Manager de proiect, Fundația Progress

Cea de-a treia ediție a EduFinFest și-a propus să aprofundeze cum putem face alegeri financiare mai sănătoase pentru noi, cu scopul de a ne crea pe termen lung o viață mai bună. Totul în contextul în care un studiu realizat de către Cult Market Research la cererea BCR, în 2023, arată că principala îngrijorare a românilor (61%) în acest moment este apariția unei situații neprevăzute, a cărei rezolvare implică cheltuirea unei sume de bani de care nu dispun.

Proiecte, precum Școala de Bani din Bibliotecă, contribuie la introducerea noțiunilor de educație financiară în medii unde accesul la educație este poate redus.

Inteligența financiară se învață. Știm că avem nevoie de educație financiară, și tocmai de aceea, prin Școala de Bani, încercăm de mai bine de 8 ani să ajutăm România să aibă o relație mai bună cu banii, pentru a ne atinge adevăratul potential ca țară. De la acest gând am pornit și când am dat startul proiectelor de educație financiară, indiferent că vorbim despre proiecte dezvoltate de noi sau prin parteneriate. Suntem mândri să susținem programul Școala de Bani din Bibliotecă și să ajungem cu educația financiară în zonele rurale și mic urbane din România, unde putem construi, în primul rând, capital de încredere. Parteneriatele strategice de acest gen sunt foarte importante pentru a duce mai departe misiunea noastră de a educa financiar cât mai mulți români și de a-i ajuta să facă alegeri financiare bune, pentru ei și cei dragi din jurul lor.”

Ionuț Stanimir, Director de Marketing și Comunicare al BCR

La începutul anului, BCR a sărbătorit 1 milion de români educați financiar. Acest prag a fost atins prin Școala de Bani și serviciul gratuit de Financial Coaching. Oricine poate susține petiția disponibilă pe scoaladebani.ro, prin care BCR își propune să introducă educația financiară la fiecare materie de la clasă.

Pentru mai multe informații despre proiectul Școala de Bani din Bibliotecă, puteți accesa progressfoundation.ro și scoaladebani.ro pentru mai multe resurse de educație financiară.

***

Despre Școala de Bani din Bibliotecă

Școala de bani din bibliotecă este un program pilot, început în anul 2023, care aduce și promovează educația financiară și digitală în mediul rural prin intermediul bibliotecilor. Scopul proiectului este de a sprijini comunitățile rurale în gestionarea finanțelor personale și utilizarea serviciilor bancare online. Peste 100  de bibliotecari din mediul rural vor fi formați ca traineri de educație financiară pentru comunitățile din care fac parte. Programul urmărește să ajungă la peste 4500 de beneficiari din mediul rural, care să primească educație financiară și know-how privind utilizarea serviciilor bancare online. Pe termen lung, proiectul are ca scop extinderea educației financiare și a celei digitale în cât mai multe biblioteci de pe teritoriul României.

Despre Fundația Progress

Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială.

Pentru mai multe informații, accesați site-ul: www.progressfoundation.ro. 

Contact: monica.elena.cotei@progressfoundation.ro

Despre BCR

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 18 birouri mobile dedicate companiilor și 319 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 54% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproximativ 2.000 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați echipa de Comunicare: catalin.ionita@bcr.ro

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

CODE Kids la IQ Digital Craiova

În data de 28 martie, 4 cluburi CODE Kids, alături de reprezentanții Fundației Progress împărtășesc povestea CODE Kids la IQ DIGITAL Craiova!

Coderi și proiectele de robotică ale acestora, calificate la Târgul Național CODE KIDS 2023, cât și roboți construiți de Alumni CODE Kids, te invită în foaierul Teatrului Marin Sorescu pentru o experiență educațională unică.

Într-o eră a transformărilor tehnologice, CODE KIDS vine ca un răspuns la nevoia acută de educație adaptată noilor realități, punând accent pe accesul copiilor din mediul rural și urban mic la resurse de învățare esențiale. Prin programe de programare și robotică, proiectul nu doar îmbunătățește performanțele școlare, ci și pe cele de muncă în echipă.

„Dorim ca un număr cât mai mare din copiii României să poată beneficia de cluburi de programare și robotică gratuite, în special copiii ai căror părinți nu-și pot permite să plătească acest gen de educație tehnologică. Ne dorim ca un număr cât mai mare de biblioteci publice să ni se alăture, dar și școli sau ONG-uri care doresc să găzduiască această inițiativă. Cred cu tărie că noi ca națiune avem copii talentați, care au nevoie de potențarea acestor talente. Și cred că dacă le oferim șansa și credem în ei, copiii din rural pot face lucruri extraordinare.”, mărturisește Camelia Crișan, CEO Fundația Progress.

Află și tu mai multe din articolul de mai jos și din agenda evenimentului:

https://jurnaldecraiova.ro/code-kids-ajunge-pe-28-martie-la-iq-digital-in-craiova-camelia-crisan-asteptam-parintii-si-copiii-sa-vina-sa-ne-vada-in-foaierul-teatrului-marin-sorescu/

https://iqdigital.ro/craiova/#agenda

Raport Anual 2023: Gratitudine tuturor celor care ne-au însoțit în 2023 și speranța că ne vor sta alături, cu prietenie și încredere și în 2024!

”Anul 2023 a fost unul memorabil pentru organizația noastră. Am continuat să inovăm, să testăm, să cercetăm pentru ca, în cele din urmă să oferim servicii de calitate beneficiarilor noștri. Am gestionat 3 proiecte naționale mari: CODE Kids, Rețeaua fetelor neînfricate și Școala de bani din bibliotecă și am continuat să dezvoltăm competențe tehnice liceenilor din Ucenic electrician. Am atins un număr record de oameni, peste 10.000, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții și la dezvoltarea comunităților.

Similar anilor precedenți am găsit în rețeaua de biblioteci publice parteneri de încredere și ne-am extins serviciile către rețeaua de biblioteci școlare, școli și organizații neguvernamentale. Un special mulțumesc partenerilor din Republica Moldova care și în anul 2023 au lucrat cot la cot cu echipa Progress pentru a trece inițiativele noastre peste Prut.

Și proiectele noastre internaționale au continuat, oferind cetățenilor din Ucraina și organizațiilor care susțin efortul de război împotriva agresiunii ruse, un punct de sprijin, confort și bunăstare mentală.

Sponsorii și partenerii instituționali sunt cei cărora trebuie să le mulțumim pentru că susțin ideile și inițiativele noastre, pentru că ne ajută să le punem în practică și pentru că ne sunt în continuare alături. Echipa Fundației Progress a cunoscut în 2023 o extindere și o profesionalizare. Fără colegele și colegii mei nimic din ceea ce am scris mai sus nu ar fi prins contur și nu s-ar fi realizat. Un mulțumesc din inimă pentru efortul, dedicarea și creativitatea cu care rezolvă situații dintre cele mai speciale și cu care se îmbarcă în cele mai incredibile aventuri.

Aventura continuă în 2024 sub un nou slogan DREAMERS AND DOERS UNITED, care exprimă atât propensiunea noastră către inovație cât și practicalitatea în abordările cu care venim în fața comunităților. Gratitudine tuturor celor care ne-au însoțit în 2023 și speranța că ne vor sta alături, cu prietenie și încredere și în 2024.” a declarat Dr. Camelia Crișan, CEO Fundația Progress, în deschiderea Raportului Anual 2023, pe care îl poți citi întegral AICI.

De asemenea, ca planuri de viitor, dorim să continuăm inițiativele naționale care aduc bunăstare comunităților și să continuăm activitățile de advocacy în beneficiul bibliotecile publice. În acest scop, în anii următori vom intensifica activitățile de cercetare, vom lărgi rețeaua de parteneri și vom mări frecvența evenimentelor de comunicare publică. Dorim să creăm o comunitate de parteneri și suporteri cu care, în spiritul valorilor comune, să acționăm pentru un viitor care să permită cetățenilor României să-și valorifice potențialul cu determinare și curaj.

We are Dreamers and Doers United!

Rețeaua Fetelor Neînfricate – Nivel 2

Fundația Progress a lansat Reţeaua Fetelor Neînfricate, un proiect ce va fi implementat începând cu luna aprilie 2024, pe o perioadă de 12 de luni, prin care își propune să capaciteze şi să împuternicească peste 1.000 de adolescente şi preadolescente pentru ca ele să facă față mai bine provocărilor aduse de viitor. 

Proiectul se adresează tinerelor cu vârste între 10-16 ani care, potrivit unei cercetări realizate pe un lot de conveniență de peste 100 de respondente, sunt victime ale violenței verbale în proporție de 53%,  sunt  frecvent jignite sau disprețuite 39% dintre ele, iar 47% se gândesc cu îngrijorare la viitorul lor, spune dr. Camelia Crișan, CEO și cercetător al Fundației Progresshttps://www.progressfoundation.ro/studiu-atitudinile-si-provocarile-fetelor-din-romania-rurala-in-anul-2021/

Derulat prin biblioteci publice sau şcolare, proiectul completează parcursul educațional al fetelor  cu informații cheie care nu sunt abordate la școală: educație pentru sănătate, căutarea identității, anxietate, comunicare asertivă, bullying, discriminare, cetățenie activă, independență financiară,  meseriile viitorului, fake news și fact checking, încălzire globală, trafic de persoane și abuzuri sexuale asupra minorilor. Temele de discuție sunt prezentate de către specialiști în domeniu sub formă de podcasturi, iar noțiunile sunt fixate prin activități creative și jocuri. La finalul acestui parcurs, fetele vor organiza un eveniment civic care adresează o nevoie comunitară identificată de ele.

„Prin acest proiect modelăm atitudini de viaţă și comportamente civice ale tinerelor fete pentru ca ele să devină actori implicați în deciziile care le privesc. Transformăm mezinele fără voce în voci ale comunităţilor lor.”, a declarat Laura Sgârcitu, Manager de Proiect.

Acest segment al proiectului – Nivel 2 – este dedicat fetelor care au trecut prin etapa anterioară a proiectului și aprofundează temele parcurse.


RESURSE EDUCAȚIONALE – REȚEAUA FETELOR NEÎNFRICATE NIVEL 2

PODCAST: Rolul mișcării și al sportului în dezvoltarea fizică și psihică în adolescență, cu Dr. Alin Popescu, Medic Primar Medicină Sportivă


PODCAST: Cum recunoaștem și cum gestionăm abuzul în relații – Silvia Ciubotaru, psiholog.


PODCAST: Identitate și egalitate de gen – Monica Tudorache, Asociația Art Fusion.


PODCAST: Emoție, rană emoțională, traumă și gestionarea lor – Tatiana Morari, psiholog clinician.


PODCAST: Competențe digitale, utilizarea platformei Scratch – Narcis Lunceanu, manager proiect Code Kids.


PODCAST: Introducere în comunicare – Laura Dragomir, Strateg comunicare, trainer.


PODCAST: Alcătuirea și susținerea unei prezentări, Laura Dragomir, Strateg comunicare, trainer.

Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress care își propune să contribuie la dezvoltarea adolescentelor prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

Rețeaua Fetelor Neînfricate – Nivel 1

Fundația Progress a lansat Reţeaua Fetelor Neînfricate, un proiect ce va fi implementat începând cu luna aprilie 2024, pe o perioadă de 12 de luni, prin care își propune să capaciteze şi să împuternicească peste 1.000 de adolescente şi preadolescente pentru ca ele să facă față mai bine provocărilor aduse de viitor. 

Proiectul se adresează tinerelor cu vârste între 10-16 ani care, potrivit unei cercetări realizate pe un lot de conveniență de peste 100 de respondente, sunt victime ale violenței verbale în proporție de 53%,  sunt  frecvent jignite sau disprețuite 39% dintre ele, iar 47% se gândesc cu îngrijorare la viitorul lor, spune dr. Camelia Crișan, CEO și cercetător al Fundației Progresshttps://www.progressfoundation.ro/studiu-atitudinile-si-provocarile-fetelor-din-romania-rurala-in-anul-2021/

Derulat prin biblioteci publice sau şcolare, proiectul completează parcursul educațional al fetelor  cu informații cheie care nu sunt abordate la școală: educație pentru sănătate, căutarea identității, anxietate, comunicare asertivă, bullying, discriminare, cetățenie activă, independență financiară,  meseriile viitorului, fake news și fact checking, încălzire globală, trafic de persoane și abuzuri sexuale asupra minorilor. Temele de discuție sunt prezentate de către specialiști în domeniu sub formă de podcasturi, iar noțiunile sunt fixate prin activități creative și jocuri. La finalul acestui parcurs, fetele vor organiza un eveniment civic care adresează o nevoie comunitară identificată de ele.

„Prin acest proiect modelăm atitudini de viaţă și comportamente civice ale tinerelor fete pentru ca ele să devină actori implicați în deciziile care le privesc. Transformăm mezinele fără voce în voci ale comunităţilor lor.”, a declarat Laura Sgârcitu, Manager de Proiect.

Acest segment al proiectului – Nivel 1 – este dedicat fetelor care trec prima oară prin proiectul nostru și prin temele propuse de acesta.

RESURSE EDUCAȚIONALE – REȚEAUA FETELOR NEÎNFRICATE NIVEL 1

PODCAST: Educație pentru sănătate – corpul meu, alegerea mea, cu dr. Oana Niculae


PODCAST: Wellbeing: Anxietatea la adolescente, cu Dan Stanescu


PODCAST: Comunicare asertivă, cu Roxana Braga


PODCAST: Wellbeing: Despre identitate, cu Lavinia Ţânculescu-Popa


PODCAST: Bullying-ul la adolescenți, cu Diana Stănculeanu – Psiholog, psihoterapeut și expert național în sănătate mintală


PODCAST: Diferiți, dar împreună, cu Anca Nica – Coordonator Departament Femei rome și participare E-Romnja


PODCAST: Fake-news și fact-checking – noțiuni de media literacy și gândire critică, cu Bogdan Oprea


PODCAST: Cetățenia activă cu Camelia Crișan, CEO Fundația Progress


PODCAST: Schimbarea climatică – ce putem face fiecare dintre noi, cu Teia Ciulacu


PODCAST: Meseriile viitorului, cu Steliana Moraru


PODCAST: Despre traficul de persoane, cu Cezar Profira – Procuror DIICOT, Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane și Diana Gavra – Lector universitar SNSPA


PODCAST: Independență financiară și antreprenoriat, cu Claudia Oprescu și Roxana Marcu (BCR)


PODCAST: Conștientizarea Fenomenului de Agresiune Asupra Copiilor, cu Mihaela Chiper – Președinte Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale


PODCAST: Destine feminine excepționale: despre Reginele României, cu Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României


Podcast: Între carieră și familie – interviu – eveniment cu Mihaela Geoană, Președinta Fundației Renașterea și a Crucii Roșii Române

Rețeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress care își propune să contribuie la dezvoltarea adolescentelor prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

COMUNICAT DE PRESĂ: Fundația Progress lansează proiectul Reţeaua Fetelor Neînfricate, un mijloc de dezvoltare prin învățare și implicare civică a adolescentelor şi preadolescentelor

  • Fundația Progress lansează din aprilie 2024 un nou proiect pentru adolescente (10-16 ani), Reţeaua Fetelor Neînfricate.
  • Sunt eligibile biblioteci publice și școlare din toată țara, care sunt invitate să aplice online până pe 25 martie 2024, ora 20.00.
  • Temele abordate în cadrul proiectului vor fi: educație pentru sănătate, căutarea identității, anxietate, comunicare asertivă, bullying, discriminare, cetățenie activă, independență financiară,  meseriile viitorului, fake news și fact checking și altele.

Fundația Progress lansează Reţeaua Fetelor Neînfricate, un proiect ce va fi implementat începând cu luna aprilie 2024, pe o perioadă de 12 de luni, prin care își propune să capaciteze şi să împuternicească peste 1.000 de adolescente şi preadolescente pentru ca ele să facă față mai bine provocărilor aduse de viitor. 

Proiectul se adresează tinerelor cu vârste între 10-16 ani care, potrivit unei cercetări realizate pe un lot de conveniență de peste 100 de respondente, sunt victime ale violenței verbale în proporție de 53%,  sunt  frecvent jignite sau disprețuite 39% dintre ele, iar 47% se gândesc cu îngrijorare la viitorul lor, spune dr. Camelia Crișan, CEO și cercetător al Fundației Progress. https://www.progressfoundation.ro/studiu-atitudinile-si-provocarile-fetelor-din-romania-rurala-in-anul-2021/

Derulat prin biblioteci publice sau şcolare, proiectul completează parcursul educațional al fetelor  cu informații cheie care nu sunt abordate la școală: educație pentru sănătate, căutarea identității, anxietate, comunicare asertivă, bullying, discriminare, cetățenie activă, independență financiară,  meseriile viitorului, fake news și fact checking, încălzire globală, trafic de persoane și abuzuri sexuale asupra minorilor. Temele de discuție sunt prezentate de către specialiști în domeniu sub formă de podcasturi, iar noțiunile sunt fixate prin activități creative și jocuri. La finalul acestui parcurs, fetele vor organiza un eveniment civic care adresează o nevoie comunitară identificată de ele.

Prin acest proiect au trecut în 2022 şi 2023 peste 700 de fete din mediul rural şi urban mic din 26 de județe, iar pentru acestea proiectul continuă cu dezvoltarea şi aprofundarea unora dintre temele abordate în anii precedenţi.

„Prin acest proiect modelăm atitudini de viaţă și comportamente civice ale tinerelor fete pentru ca ele să devină actori implicați în deciziile care le privesc. Transformăm mezinele fără voce în voci ale comunităţilor lor.”, a declarat Laura Sgârcitu, Manager de Proiect.

Bibliotecile care doresc să înființeze cluburi pentru fete neînfricate sunt invitate să aplice online până pe 25 martie 2024, ora 20.00, completând următorul formular: https://forms.gle/hX9Cbw9oGoLYGKq19.

Pentru mai multe informații despre proiect, urmăriți website-ul www.progressfoundation.ro și pagina de Facebook https://www.facebook.com/progressfoundation.ro/

Despre Rețeaua Fetelor Neînfricate

Reţeaua Fetelor Neînfricate este un proiect implementat de Fundația Progress care își propune să contribuie la dezvoltarea adolescentelor prin educație, activism, creșterea respectului de sine și împuternicire.

Despre Fundația Progress

Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială.

COMUNICAT DE PRESĂ: 1.885 de copii au parcurs programul Școala verde din viitor, în 2023

În perioada 1 aprilie 2023 – 31 ianuarie 2024, 1.885 de elevi și familiile acestora, 99 de bibliotecari, 49 de profesori și 165 de coordonatori ai cluburilor de robotică și programare CODE Kids au parcurs programul Școala din viitor, constând în activități educaționale pentru îmbunătățirea competențelor tehnice și digitale. Acestora li s-au adăugat 110 de copii, alumi ai ediției anterioare a programului. „Școala verde din viitor” s-a derulat într-un parteneriat al Fundației Vodafone cu Fundația Progress și face parte din programul „Skills Upload Jr.”, o inițiativă a Fundațiilor Vodafone din nouă țări, creată pentru a-i încuraja pe educatori și elevi să își dezvolte gândirea critică și să utilizeze în mod creativ tehnologia și soluțiile digitale.

Potrivit Raportului de Rentabilitate Socială a Investiției (SROI) elaborată de Fundația Progress, în urma analizei beneficiilor aduse de program la nivelul comunității și a impactului asupra elevilor și cadrelor didactice implicate, pentru fiecare leu investit în proiect, valoarea socială creată este de 7,96 lei, investiția în program dovedindu-și astfel rentabilitatea financiară. Cea mai mare valoare socială, conform analizei, a fost generată pentru elevii înscriși în program și coordonatorii cluburilor.

„Copiii talentați din mediul rural au nevoie de sprijin pentru a ține pasul cu provocările unei lumi din ce în ce mai digitalizate. Un avantaj al intervențiilor noastre în cluburile din bibliotecile publice rurale îl reprezintă șansa copiilor și a tinerilor de a lua contact cu tehnologia și de a o folosi pentru explorarea oportunităților care le pot transforma cu succes viitorul”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone.

„Impactul social al investițiilor este un raport relevant pentru orice organizație care implementează proiecte și pentru orice finanțator. Raportul obținut pentru Școala verde din viitor ne arată că randamentul banilor dați pentru educație este mai mare și mai vast decât o generație sau un copil. Bunăstarea se revarsă asupra familiilor și comunităților. Mulțumim bibliotecarilor, copiilor și tuturor celorlalți parteneri că fac aceste lucruri minunate să se întâmple”, a declarat Camelia Crișan, CEO Fundația Progress.

Pentru mai multe detalii ale proiectului și ale metodologiei SROI aplicate, puteți consulta Raportul SROI Școala verde din viitor 2023 complet, accesibil aici.

Despre Fundația Vodafone
De peste 25 de ani punem la un loc resursele noastre și ale partenerilor noștri pentru ca împreună să construim proiecte incluzive și durabile. Apelăm la tehnologie și la inovație socială și investim anual în jur de 2 milioane de euro în dezvoltarea comunităților defavorizate din România. Modernizăm secții de terapie intensivă neonatală și susținem programe de educație digitală care pregătesc copii și tineri pentru meseriile viitorului. Alături de celelalte fundații Vodafone din întreaga lume, scopul nostru este să îmbunătățim viața a 400 de milioane de persoane până în 2025.
Suntem o organizație neguvernamentală românească înființată în 1998, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operațiunile comerciale ale companiei Vodafone România.
Mai multe detalii despre programele noastre se regăsesc pe www.fundatia-vodafone.ro și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Despre Fundația Progress
Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.progressfoundation.ro

COMUNICAT DE PRESĂ: Fundația Progress anunță rezultatele cercetării privind evaluarea percepției românilor asupra bibliotecilor publice

  • 57% dintre respondenți evaluează impactul proiectelor desfășurate de biblioteca publică drept unul foarte mare asupra comunității de care aparțin;
  • 79% dintre respondenți declară că știu numele bibliotecarului din orașul în care locuiesc;
  • Activitățile care răspund tuturor grupelor de vârstă și diversitatea resurselor prezic semnificativ (60%) percepția asupra calității serviciilor de bibliotecă;
  • Bibliotecile care participă activ în proiectele Fundației Progress generează o percepție mai favorabilă în ceea ce privește serviciile pe care le oferă în comunitate, față de cele care nu derulează proiecte cu Fundația Progress.

Fundația Progress a demarat la începutul anului o cercetare ce vizează percepția publicului român în ceea ce privește serviciile oferite de bibliotecile publice din țară. Mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că activitățile bibliotecilor publice au un impact foarte mare asupra comunității lor.

La finalul anului trecut, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a alocat 37 milioane de euro pentru 41 de proiecte având ca scop modernizarea și îmbunătățirea serviciilor bibliotecilor publice din întreaga țară. Această sumă reprezintă un efort considerabil pentru revitalizarea acestui sector, egalată de puține alte proiecte de amploare, cum ar fi cel desfășurat între anii 2008 și 2015, finanțat de Fundația Bill și Melinda Gates cu 26,9 milioane USD.

În lumina acestor investiții, Fundația Progress a decis să inițieze un studiu de benchmarking pentru a evalua percepția actuală a publicului față de bibliotecile publice și serviciile oferite de acestea. Scopul principal al studiului este de a înțelege modul în care aceste investiții pot influența percepția și implicarea comunității în activitățile bibliotecilor, dar și evidențierea rolului important al bibliotecilor în dezvoltarea comunitară.

Rezultatele studiului demonstrează că există o corelație semnificativă între activitatea bibliotecilor în comunitate și percepția pozitivă asupra serviciilor oferite, 57% dintre respondenți evaluând impactul proiectelor desfășurate de biblioteca publică drept unul foarte mare asupra comunității de care aparțin. Mai mult, 80% dintre respondenți pot da exemple de activități desfășurate de biblioteca locală și mai mult decât atât, au și participat la respectivele activități.

De asemenea, este evident că prezența unui bibliotecar cunoscut în comunitatea locală contribuie la o percepție mai bună a bibliotecii și a serviciilor sale, 79% dintre respondenți declarând că știu numele bibliotecarului care activează în biblioteca din comunitatea lor.

Totodată, activitățile care răspund tuturor grupelor de vârstă și diversitatea resurselor prezic semnificativ (60%) percepția asupra calității serviciilor de bibliotecă.

Studiul a evidențiat, de asemenea, diferențe semnificative între bibliotecile rurale și cele urbane în ceea ce privește anumite aspecte ale serviciilor, cum ar fi seriozitatea, responsivitatea și empatia, respectiv aceste servicii sunt mai bine evaluate în mediul urban. Totodată, bibliotecile implicate activ în proiectele Fundației Progress au generat o percepție mai favorabilă în rândul comunității față de cele care nu derulează proiecte cu Fundația Progress. În 53% dintre localitățile din care provin respondenții se desfășoară cel puțin un proiect al Fundației Progress, precum CODE Kids, Rețeaua fetelor puternice sau Școala de bani din bibliotecă.

La aproape 10 ani de la finalizarea investiției de 27 milioane de dolari realizată de Fundația Bill și Melinda Gates în sistemul de biblioteci publice din România, iată, suntem în pragul unei noi investiții majore de 37 milioane euro din PNRR pentru modernizarea acestora. Ne dorim ca acest studiu să fie un benchmark, o bornă pentru a putea măsura impactul acestei investiții. În toate țările lumii, bibliotecile publice se deschid și astfel deschid porțile spre comunități. În România   s-a închis un număr masiv de biblioteci în ultima perioadă. De unde plecăm și unde sperăm să ajungem? Iată cel puțin o întrebare fundamentală la care sperăm să răspundă acest studiu„, a declarat Dr. Camelia Crișan, CEO Fundația Progress.

Cu un eșantion de 270 de respondenți, studiul a acoperit atât mediul urban, cât și rural, reflectând diversitatea percepțiilor din întreaga țară. Majoritatea respondenților au fost de gen feminin, iar vârsta medie a fost de 40 de ani, cu un nivel ridicat de educație.

Cercetarea a fost susținută din fondurile proprii ale Fundației, primite din sponsorizări. Nicio instituție publică nu a finanțat această cercetare, analiza datelor sau interpretarea rezultatelor. Pentru mai multe informații despre studiu și rezultatele complete, accesați .

Despre Fundația Progress

Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru

proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială.

CERCETARE: Percepția față de serviciile oferite de bibliotecile publice din România

La sfârșitul anului trecut, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a deschis o linie de finanțare prin PNRR destinată modernizării sistemului de biblioteci publice din România. Suma care urmează a fi investită în această direcție este de 37 milioane de euro pentru 41 de proiecte, adică 41 de rețele județene de biblioteci. Pentru a înțelege impactul pe care îl va avea această inițiativă, egalată doar de un proiect similar desfășurat între anii 2008 și 2015 și finanțat de către Fundația Bill și Melinda Gates cu 26,9 milioane USD, am decis să facem o cercetare cu valoare de benchmarking pentru a înțelege percepția actuală a publicul față de serviciile oferite de bibliotecile publice. Ne propunem să realizăm aceeași cercetare la finalul anului 2026 pentru a înțelege dacă există modificări în percepția publică despre biblioteci, ca urmare a investițiilor realizate.

Prezenta cercetare a constat într-un chestionar cu întrebări închise și deschise, care a fost completat de către 270 respondenți, în perioada 01.02.2024 – 20.02.2024. Lotul cercetării a fost unul de conveniență, respondenții au fost selectați pe baza unor anunțuri date pe social media, în toate județele României. În prezentarea cercetării au fost îndemnați să completeze acei respondenți care au interacționat în ultimul an cu o bibliotecă publică. Cercetarea a fost realizată și asumată de către Fundația Progress, pentru a preveni orice formă de bias în răspunsuri care ar fi putut fi determinată dacă promotorii cercetării ar fi avut o altă identitate instituțională.

Principalele rezultate ale cercetării sunt:

Activitățile bibliotecilor care răspund tuturor grupelor de vârstă și diversitatea resurselor pe care acestea le pun la dispoziția publicului, prezic semnificativ (aprox. 60%) din percepția pe care utilizatorii o au asupra calității serviciilor de bibliotecă.
Activitățile de alfabetizare digitală care sunt oferite publicului de către biblioteci prezic semnificativ (aprox. 30%) din percepția pe care utilizatorii o au asupra calității serviciilor de bibliotecă.
Cu cât bibliotecile sunt mai active în comunitate, cu atât există o percepție mai favorabilă asupra serviciilor oferite.
O percepție pozitivă asupra bibliotecii e determinată de bibliotecar, acolo unde numele acestuia e cunoscut de comunitate.
Existe diferențe semnificative între bibliotecile rurale și urbane în ceea ce privește Seriozitatea, Responsivitatea și Empatia în oferirea de servicii, respectiv aceste servicii sunt mai favorabil evaluate în mediul urban.
Femeile evaluează mai favorabil decât bărbații serviciile bibliotecii în ceea ce privește Siguranța și Empatia.
Pentru bibliotecile care participă activ în proiectele Fundației Progress există o percepție mai favorabilă în ceea ce privește serviciile pe care le oferă.

Pentru mai multe detalii, accesează întregul raport de cercetare AICI.