Mărturii din Regatul Codingului de Nord: Cum se vede programarea la Budureasa, Mirșid, Roșia și Vârșolț

Am avut și eu ca tot omul vacanță de vară, concediu cum ar veni și fiind ardeleancă, am zis să folosesc vara ca prilej pentru a mă întoarce acasă. Îmi doream să respir aer de munte și să simt cum timpul trece mai încet. Dar, cum nu se poate odihnă fără distracție, mai ales când lucrezi pentru proiectul Code Kids, mi-am propus să purced apostolește spre localități în care nu a pus piciorul până atunci echipa de proiect. Astfel am ajuns – calendaristic vorbind la: Vârșolț și Mirșid la mijloc de august și apoi la final de august la Roșia și Budureasa. Ce-am vazut, m-a lăsat cu gura căscată și mi-a umplut zilele cu emoții de toate culorile.

La Vârșolț am văzut cea mai frumoasă reprezentare grafică a activității clubului de coding – un spațiu cu nume și smiley faces – unul pentru fiecare activitate efectuată corect pe code.org. Am vorbit în româno-maghiară și mi s-a răspuns la fel, am mâncat plăcintă cu mere și i-am felicitat pe coderii care purtau cu mândrie tricourile de proiect tocmai câștigate. Am aflat că ceapa de Vârșolț e cea mai bună din România și specială pentru că crește din semințe, nu din hașme. Am plecat însuflețită de entuziasmul copiilor către Mirșid. Aici, altă plăcintă cu mere și o bibliotecă ce se pregătea de Școala de Vară (care între timp a avut loc). Am discutat cu ambasadorii despre ce se va întâmpla la anul în proiect, despre faptul că pe lângă noi calculatoare ar avea nevoie și de un spațiu mai mare și de amenajarea unui parc lângă bibliotecă. Am descoperit că bunicile din Mirșid sunt niște bucătărese extrardinare și că cetatea Porolissum (din vecinătate) poate fi un bun simbol pentru clubul de coding și pentru bibliotecă.

Ca să ajungi la Roșia dinspre Cluj trebuie să treci printr-o strâmtoare de munți, printr-o zonă fără semnal la telefon, preț de vreo 40 de minute prin sate de munte răsfirate și să traversezi apele vijelioase ale  Crișului Repede. Biblioteca e fix în centrul comunei, într-o clădire nouă demnă de un București șic, atât ca design cât și ca dotări. Am discutat cu membrii clubului despre creșterea implicării pe pagina de Facebook a proiectului, despre premiile care i-ar motiva și despre ce trebuie făcut în continuare în proiect, din punctul lor de vedere. I-am găsit maturi, curioși și scumpi la vorbă. Cu o singură excepție – un prieten de pe-acuma, ale cărui comentarii au fost deliciul tuturor.

Ca să ajungi la Budureasa treci prin Roșia, depășești zona cu multe peșteri, orașul Beiuș și o ții drept spre Stâna de Vale. De fapt, Budureasa e ultima așezare rurală mare înainte de vestita stațiune montană. Ca să ajungi la bibliotecă treci prin școală și te minunezi – cel puțin eu m-am minunat – de mulțimea de diplome obținute de școlari la divese evenimente extrașcolare (de exemplu cele de dans și fotbal). Ajungi în bibliotecă și vezi o mulțime de cărți noi și mulți mici coderi, care mai de care mai interesați de ce se întâmplă în proiect și mai ales de filmul de prezentare Code Kids, pe care l-am și urmărit împreună. Și la Budureasa ca și în multe alte cluburi din proiect, trebuie să decidem care va fi opțiunea cea mai bună pentru ambasadorii care sunt acum în clasa a VIII-a și pe care îi așteaptă examenul de capacitate, dar și perspectiva de a părăsi localitatea lor și a pleca la oraș, precum și modul în care va decurge recrutarea viitorilor participanți. Am plecat spre Oradea pe o zi caniculară, deși poate ar fi fost bine să fac un ocol spre Apuseni, cu emoții și sentimente pozitive și amestecate. Pozitive pentru că m-am molipsit de entuziasm și amestecate pentru că deși mă chema drumul, aș fi vrut să am timp să le descopăr toate poveștile. O să mă întorc în Regatul Coderilor din Nord cu ploile de toamnă și frunze arămii, pentru ca să împărtășesc lumii exemplele lor, minunile tehnologice pe care le crează și să pozez zâmbete cât pentru un mileniu.