Abordarea noastră

Componenta de antreprenoriat social a Fundației Progress implică oferirea de soluții pentru dezvoltarea organizațiilor din mediul business, din sectorul non profit sau din instituții publice. Abordarea noastră se bazează pe o robustă diagnoză organizațională cu consultarea stakeholderilor, urmată de oferirea unor soluții care pot ține de formarea și dezvoltarea angajaților, precum și consultanță în elaborarea strategiilor de responsabilitate socială corporativă.

Toate serviciile Fundației Progress au că scop principal îmbunătățirea perfomantei indivizilor și a organizațiilor partenere. Atât oamenii cât și organizațiile contribuie la binele societății dacă își îmbunătățesc performanță și își modifică comportamentul prin deprinderea de noi competențe, care să răspundă provocărilor și apariției noilor tehnologii.

Programele de training pe care Fundația Progress le livrează sunt personalizate și pornesc de la experiență concretă a participanților, spre utilizarea modelelor teoretice și susținerea lor în implementarea schimbărilor de comportament.

Intervențiile pe care organizația noastră le propune au la baza un parteneriat între stakeholderii procesului de formare și astfel garantăm succesul îndeplinirii obiectivelor.

Clienții noștri

Echipa de traineri

Este un trainer si speaker pasionat in domenii precum: leadership si dezvoltarea de echipe. A instruit numerosi participanti din domenii de activitate si cu roluri diferite. Cu o experienta de peste 12 ani in formarea adultilor a facilitat si organizat numeroase evenimente de formare (ex. Salzgitter, Yokogawa, WaveDivision, Kruk, UPC, Alpine SA, TMD Friction, GarantiBank, Banca Romaneasca, Carpat Beton, etc.).

Ovidiu este acel tip de trainer caruia ii place sa faca diferenta in contextul sau profesional, punand la un loc potentialul si mediul de educatie al oamenilor cat si scopul companiei. Si-a consolidat cunostintele si experienta in Teoria invatarii la adulti si Programare Neurolingvistica, iar in programele sale de training si teambuilding foloseste o varietate de concepte si modele care valorifica potentialul fiecarui participant.

Ca metode de lucru, Ovidiu se bazeaza foarte mult pe invatarea experientiala, considerand-o cea mai importanta si eficienta metoda de care se poate folosi un trainer pentru transmiterea eficienta de cunostinte, atitudini si valori. Atat in viata personala cat si cea profesionala crede cu tarie in a-i face pe ceilalati sa inteleaga si sa transforme orice experienta intr-o oportunitate de invatare.

Cursuri

Participă

Componenta de antreprenoriat social a Fundației Progress implică oferirea de soluții pentru dezvoltarea organizațiilor din mediul business, din sectorul non profit sau din instituții publice. Adordarea noastră se bazează pe o robustă diagnoză organizațională cu consultarea stakeholderilor, urmată de oferirea unor soluții care pot ține de formarea și dezvoltarea angajaților, precum și consultanță în elaborarea strategiilor de responsabilitate socială corporativă.

Toate serviciile Fundației Progress au că scop principal îmbunătățirea perfomantei indivizilor și a organizațiilor partenere. Atât oamenii cât și organizațiile contribuie la binele societății dacă își îmbunătățesc performanță și își modifică comportamentul prin deprinderea de noi competențe, care să răspundă provocărilor și apariției noilor tehnologii.

Programele de training pe care Fundația Progress le livrează sunt personalizate și pornesc de la experiență concretă a participanților, spre utilizarea modelelor teoretice și susținerea lor în implementarea schimbărilor de comportament.

Intervențiile pe care organizația noastră le propune au la baza un parteneriat între stakeholderii procesului de formare și astfel garantăm succesul îndeplinirii obiectivelor.

Progress Foundation