Fundația Progress s-a alăturat experților din Coaliția pentru Educație Digitală – CED și contribuie la implementarea de soluții și practici de lucru pentru educația digitală incluzivă.

Rolul nostru este să împărtășim metode de lucru în domeniul digital, iar bibliotecarii sunt implicați și transmit, mai departe, copiilor, resursele educaționale. Chiar dacă nu-și mai petrec timpul în biblioteci alături de elevi, bibliotecarii sunt motivați și continuă să lucreze cu plăcere, de acasă, în ciuda situației crizei și a perturbărilor activităților sociale!

Pentru bibliotecari, a-i ajuta pe copiii din comunitățile lor să dobândească abilități și competențe digitale, de IT și programare e mai presus decât amenințarea COVID-19!

În acest sens, Coaliția pentru Educație Digitală pledează pentru accesibilizarea educației cu suportul TIC și pentru dezvoltarea abilităților IT&C în rândul grupurilor eterogene de utilizatori ai tehnologiei.

CED reunește membri cu expertiză și experiență vastă în domeniul digital, organizații cu activități de impact la nivel naţional/internațional și proiecte relevante dedicate elevilor, cadrelor didactice și bibliotecarilor, care cunosc îndeaproape nevoile și problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ românesc. Coaliția își propune să sprijine dezvoltarea educației digitale de calitate în România și adaptarea ofertei educaționale, astfel încât, aceasta să pregătească copiii și tinerii pentru transformarea societății și a pieței muncii în acord cu tendințele dezvoltării tehnologice.

Reprezentanții CED sunt: CoderDojo Bucuresti, Asociația E-civis – RoboHub.ai, ANBPR Asociatia Nationala, Asociatia pentru educatie STEM creativa, Asociatia Techsoup Romania, ECDL ROMANIA, Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, EOS Romania, Fundatia Progress

În data de 8 aprilie 2020, Coaliția pentru Educație Digitală a trimis o scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, cu privire la sprijinul pe care îl oferă în implementarea urgentă a unei strategii de educație la distanță.

Citiți scrisoarea integrală AICI!