Duminică, 29 iunie 2025, Dr. Monica Elena Cotei, Manager Comunicare al Fundației Progress și fondator al proiectului SMinDependent, a fost prezentă pe scena HEALTHFEST 2025, în Parcul Central din Cluj-Napoca.

Iar cum ediția din acest an a avut sloganul ”O viață lungă fără dependențe”, Monica a purtat o discuție sinceră cu publicul despre un subiect care ne afectează pe mulți, dependența de social media – simptome, efecte dar și soluții practice și strategii de adoptat. Astfel, am petrecut împreună în avans Ziua Mondială a Social Media sărbătorită pe 30 iunie într-un mod inedit – offline!

Tema prezentării și a dialogului a fost „Deconectează-te pentru a te reconecta: O viață fără dependență de social media” și ne-am bucurat să punem punctul pe ”i” într-un spațiu deschis, unde am vorbit despre cum să ne reconectăm la ce contează cu adevărat pentru o viață sănătoasă fără dependențe și pentru un echilibru între viața online și cea offline. Ideile principale atinse au fost:

  • Ce înseamnă cu adevărat dependența de social media?
    Definiție, mituri, etichete, simptome & efecte.
  • Ce putem face concret ca să combatem dependența de social media?
    Soluții reale pentru o relație mai sănătoasă cu tehnologia.
  • Ce funcționează în viața reală?
    Activități offline care reduc nevoia de ecrane, exemple de bune practici.

Ne-am bucurat la final să acordăm și câteva premii persoanelor celor mai angajate în această discuție, care și-au menținut interesul pe toată durata prezentării și discuțiilor, prin urmare cu mare bucurie am împărțit trei cărți către doi adulți și un copil din public, și anume: ”Potențialul ascuns” de Adam Grant, ”Farenheit 451” de Ray Bradbury și ”Fake News, Hateri și Cyberbullying – Cui servesc și cum să te ferești” de Mauro Munafo.

Pentru că lectura și activitățile în aer liber au fost și rămân printre cele mai eficiente activități offline care ne țin departe de ecrane, ancorați în viața reală, cea care contează cu adevărat.

Mulțumim echipei HEALTHFEST pentru invitație și abia așteptăm evenimentele următoare.

Aici poate fi consultat și interviul pe același subiect al sărbătoririi Zilei Mondiale Social Media acordat de Monica dnei. Mirela Nicolae la Radio România Cultural.

Photo credits: Oana Trifan Photography